"Pentru a ne pastra pacea sufleteasca trebuie sa intram mai des in noi insine si sa ne intrebam : unde sunt ? " Sfantul Serafim de Sarov


Faceți căutări pe acest blog

luni, 5 septembrie 2016

Despre Duhovnic si duhovnic !

" Calea spre Dumnezeu o putem cerceta din carti, din pildele si invataturile Sfintilor Parinti si o putem arata si altora " dar numai un om anume ne poate duce la limanul mantuirii . Acesta este Duhovnicul sau conducatorul , cum il numeste Sfantul Teofan Zavoratul.
Sfantul Vasile cel Mare ne da urmatorul sfat : " Cu  multa bagare de seama si cu buna cumpanire straduieste-te sa-ti gasesti drept calauza in viata un barbat neinselat, inscusit in indrumarea celor ce merg spre Dumnezeu, infrumusetat de virtuti, priceput in Sfintele Scripturi, fara multe griji, neiubitor de arginti, neagonisitor, iubitor de tacere, avand dragoste de Dumnezeu, iubitor de saraci, nemanios, ,fara tinere de minte a raului, mult folositor pentru cei ce se apropie de el, neiubitor de slava desarta,neorgolios,neiubitor de mangaieri,neschimbator, care nu pune nimic mai presus de Dumnezeu ."
" Acestea sunt desavarsirile unui parinte adevarat ! Fara ele, nu va putea, indiferent de straduinta sa, sa conduca spre mantuire sufletele care i s-au incredintat.
Conducatorul nu trebuie doar sa arate , ci sa si conduca, si nu trebuie doar sa conduca, ci oarecum sa poarte in spate. Prin rugaciunea sa, el trebuie sa fie un puternic mijlocitor in fata lui Dumnezeu si un izgonitor al vrajmasilor nevazuti, iar pentru aceasta trebuie sa aiba indrazneala si credinta puternica, prin care sa se arunce neispitit asupra puterii vrajmase - acestea se fac sau se dobandesc pe o a doua treapta , cea a desavarsirii.
Ca sa poti calauzi, trebuie sa vezi toate incurcaturile drumului, sa le cunosti din experienta proprie si sa stii cum pot fi depasite, iar pentru aceasta trebuie sa te afli la o anumita inaltime, de pe care poti vedea toate drumurile si pe toti cei ce merg pe ele si pe acela dintre ei care ti s-a incredintat.
Cei ce nu s-au curatat de patimi stau cu totii pe aceeasi treapta, fie ca sunt invatati sau neinvatati , fie ca au citit sau nu despre stiinta nevointei. Cei ce alcatuiesc multimea nu vad incotro si cum sa meraga, ci doar sa inghesuie unii intr-altii si merg la nimereala, cand intr-o parte cand intr-alta, asteptand sa li se arate cararea cea buna ca sa iasa la liman, cu toate ca ar putea iesi imediat, daca s-ar lasa calauziti de o voce din afara multimii.
Totul sta in infrangerea patimilor : cel ce nu si-a invins patimile nu poate da o regula de incredere pentru infrangerea lor, pentru ca el insusi este patimas si judeca patimas.
De aceea, un conducator inteligent dar neincercat niciodata nu te va duce departe, cu toate bunele sale intentii. Atat acela, cat si cel calauzit vor vorbi, vor discuta despre caile Domnului si vor bate pasul pe loc.
In afara de aceasta, el trebuie sa aiba o anumita putere conducatoare naturala asupra sufletului ucenicului, pe care sa-l cunoasca la fel ca pe al sau, pentru ca acesta sa i se supuna fara cartire si fara comentarii.
Dar nu poti avea puterea duhului fara sa-ti fi supus patimile si fara sa fi primit Duhul lui Dumnezeu !
Fara aceasta, cuvantul va fi intotdeauna neputincios, neroditor pentru ca nu poate da nastere le ceea ce nu este in el (...).  
Vedem de aici ca adevarata calauza poate fi numit cel ce a cunoscut patimile si care, prin nepatimire, s-a facut vas ales al Sfantului Duh, care te poate invata totul, sau acela care a trecut de prima treapta si , prin crucea si rastignirea launtrica, L-a primit pe Dumnezeu sau a fost primit de El si este purtat si calauzit de El.
Numai unul ca acesta poate fi numit calauza, neiselata, iscusita, de incredere !"                  
                                                                                                           
                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                         
Nota : Fragment preluat din cartea " Viata launtrica " , autor Sfantul Teofan Zavoratul

sâmbătă, 26 martie 2016

Invataturi despre mantuirea sufletului !

" Fii evlavios. Pe parintii duhovnicesti, pe tatal tau si pe mama ta, pe conducatori si pe toti oamenii de bine cinsteste-i si urmeaza sfaturile lor folositoare. Respecta-i pe oamenii in varsta. Fata de mai marii tai fii respectuos, cu cei de o seama cu tine fii amabil, cu cei mai mici, binevoitor. Iubeste nu doar pe prieteni si pe cei ce-ti fac bine, ci si pe vrajmasii tai, si roaga-te pentru ei. Aminteste-ti ca rostul tau in lume este ca in orice imprejurare sa faci bine aproapelui tau, pe cat iti sta in putere.
Nu te certa si nu te invrajbi cu nimeni. Bun lucru este sa-ti infranezi mania, sa ierti celui ce ti-a gresit si sa dai celui care iti cere. Te-a suparat cineva ? Iarta-l. Ai suparat pe cineva ? Impaca-te cu el. Fereste-te nu doar de faptele rele, ci si de cuvintele necuviincioase. Cand vorbeste cineva dintre cei mai mari, taci si asculta. Nu crede oricarui zvon. Nu dori tot ce vezi. Fii drept, nu dori nimic din ce nu este al tau.Cu atat mai mult nu fura si nu deposeda, ci fii multumit cu ceea ce ai tu.
Cele de care ai nevoie dobandeste-le prin propria munca. Da inapoi ceea ce ai luat cu imprumut. Implineste ceea ce ai promis. Nu te lauda niciodata. Fii curajos, gata de munca, lasand la o parte nepasarea celor lenesi. Dragostea de munca este placuta lui Dumnezeu, iar tie de folos. Nu deznadajdui la necaz. La bucurie nu-ti pierde cumpatarea.
Celui care cere da-i, daca ai; pe cel sarac ajuta-l pe cat poti.
Nu invidia pe nimeni, fii binevoitor fata de toti. Nu fii egoist si mandru.Fii prietenos fata de toti , dar nu te purta lingusitor fata de nimeni. Saluta-i pe toti cei pe care -i intalnesti.
Asemenea si celor care te saluta, raspunde-le la salut. Celui care te intreaba raspunde-i, pe cel nestiutor indruma-l. Pe cei tristi mangaie-i.
Slujeste oricui poti."




Nota :
Fragment preluat din cartea - Invataturi si intamplari minunate - Pr. Valentin Mordasov, duhovnicul de la Pskov.
Pictura : Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan - autor - Mikhail Vasilievich Nesterov

duminică, 21 februarie 2016

Rugaciune din sec. IV - Sfantul Nifon al Constatianei !

" Doamne Dumnezeul Puterilor, Cel mare si infricosat, cel bogat si prea bun, cel prea milostiv si induratv, pleaca-Te si ma auzi pe mine invechitul si pacatosul. Tu, care ai mantuit pe Iona din pantecele chitului si pe Daniil din gurile leilor, mantuieste-ma si pe mine in ceasul mortii robului tau.Sa nu vada Doamne sufletul meu intunericul diavolilor, nici in veacul de acum, nici in cel ce va sa fie, nici la iesirea sufletului , nicicand sa urce el in vazduh. Sa nu batjocoreasca, blestematul balaur, ticalosul meu suflet, cand va iesi din acest ticalos trup. Sa nu-l rapeasca, Domnul meu, Hristosul meu, Iisusul meu, Dumnezeu lmeu, Lumina mea, sa nu-l rapeasca duhul cel intinat si imputit si sa-l tarasca in prapastia pierzarii . Sa nu vada ochii mei Stapane si Dumnezeule al cerului si al pamantului uratul si intunecatul lui chip.Ci in ceasul sfarsitului meu, Imparate al meu, Preasfinte, Intreit Sfinte si Preaslavite, trimite-mi mila Ta si adevarul Tau.
Trimite Dumnezeul meu in acea zi la robul Tau pe Arhistrategul Mihail; trimite-mi pe Gavriil, pe Uriil, pe Rafail pe marii si stralucitii voievozi cu preacuratele si prea fericitele lor ostiri ca sa zdrobeasca pe nasaturatul balaur al iadului, care scrasneste cu dintii, poftind sa rapeasca si sa inghita pe cel ce traieste in evlavie. Afunda-l Dumnezeul meu, in ceasul sfarsitului meu, cu toata intinata lui ostire in adanc, in tartar, in intuneric si in scrasnirea dintilor.Trimite Doamne Iisuse Hristoase,fericirea mea, invierea mea, trimite in ceasul acela pe Iubitorul de oameni si Milostivul Dumnezeu, Duhul Adevarului sa ia duhul meu in negraita dulceata si in sfintenia Lui cea vesnica. Trimite-l sa ma intareasca cu sabia ce va merge inainte si va nimicii pe viclenii stapanitori ai intunericului pe necuratii diavoli. Pentru ca sa cada in foc, in haos, in iad aceasta uraciune a faradelegii si eu sa pot trece, fara durere vamile vazduhului si sa ajung la tine, Lumina cea in trei straluciri.
Sa cad la milostivirea Ta sa sarut preacuartele Tale picioare, sa ma umplu de dumnezeire, de DuhulTau cel Sfant si sa marturissesc nemasurata minune pe care ai savarsit-o pentru mine : cum m-ai adus la pocainta, cum m-ai inviat si cum din adancurile pamantului iarsi m-ai scos. Pe toate le voi spune inaintea sfintilor ingeri, cuprins de stralucirea dulcetii si fericirea dumnezeiestii bucurii si -Ti voi canta atunci marea cantare a cantarilor, rapit de negraita mireasma a harului si a dumnezeiestii Tale frumuseti. Auzi-ma Dumnezeu meu, desi in fiecare zi fac fardelegi inaintea ochilor Tai; auzi-ma , Imparatul meu, Mantuitorul meu si ma invredniceste sa intru in slava Ta precum Te rog ziua si noaptea si cer de la maretia Ta cea fara de moarte si dadatoare de viata. Cu caldura Te rog iarasi mereu, Doamne Iisuse Hristoase, trimite in ceasul sfarsitului meu pe Prealuminata Fecioara, pe Biserica cea curata, pe pazitoarea cea sfanta a bogatiei Tale, sa ma intareasca Hristoase al meu.Trimite-mi in ceasul acela pe Sfatul Inaintemergator si Botezatorul Ioan, steaua cea luminoasa, pe Apostoli, pe prooroci si pe mucenici, pe marturisitori si pe evanghelisti, pe cuviosi si pe drepti, ca sa slaveasc faptura Ta.
Da Nemuritorule Doamne asculta-ma pe mine pacatosul si ma invredniceste sa dobandesc slava Ta cea negraita vesnica si intreita. Ci, Doamne da odihna la tot robul Tau in ceasul sfarsitului lui si asculta aceasta rugaciune spre rusinarea necuratilor demoni. Pierde-i Stapane cu mana Ta cea atotputernica, pierde-i Atotputernice cu sabia Ta, arde-i Atotputernice Preainalte si Infricosate, cu traznetul mistuitor al puterii Tale. Sa fie Doamne aceasta rugaciune pentru toti cei care se afla in ceasul sfarsitului, racorire si odihna, somn si linist,e mireasma si bucurie, intarire si scapare, sprijin si ajutor. Da Doamne al parintilor celor sfinti care bine au placut Tie din adancurile veacurilor si pana astazi nu trece cu vederea cererea mea Sfinte; nu Te intoarce de la rugaciunea mea Milostive ci fa aceasta rugaciune a mea sabie cu doua ascutisuri, dumnezeiasca , cereasca, ucigatoare pentru demoni, cu urgie impotriva duhurilor rautatii, dar plina de bunatate, de iertare,de milostivire si bunavointa, pentru ca aceasta rugaciune sa covarseasca multimea pacatelor celor ce se afla in ceasul sfarsitului si sa le usurezi povara lor, sa le miluiesti Sfinte, sufletul lor si sa le sfintesti suisul lor spre Tine.Incununeaza-i cu milostivirea Ta, scrie-i in cartea alesilor Tai, daruieste-le desfatarea raiului . Sterge nelegiuirile lor cu nemarginita bogatoie a darului milostoivirii Tale; iarta-i, miluieste-le sufletul lor si-i mantuieste.
Milostiveste-Te, ajuta, miluieste, acopera si-i pazeste dupa mare mila Ta. Arata-Ti iubirea Ta de oameni; trimite-le inger de pace si preacurata Ta dragoste; deschidele bratele Tale cela parintesti, inmiresmeaza-i cu nespusele Tale miresme ca sa fuga de la ei rusinatii uratii si inselatorii diavoli. Fa-i cenusa in focul gheenei pe cei ce indraznesc sa chinuie si sa inspaimante bietul suflet. Sa se implineasca aceasta ori de cate ori se va auzi saraca mea rugaciune  .Da Stapane Iisuse Hristoase Lumina lumii, auzi-ma ca un Preabun si da har si mila acestei rugaciuni. Fii Tu Insuti ajutor, acoperamant si mantuire celui ce va chema numele innoroiatului Nifon. Auzi-ma Domne, auzi-ma Iubitorule de oameni Sfinte si daruieste-mi cererea care cheama Preaputernic numele tau Amin."

Cand a terminat acesta rugaciune deodata a stralucit in jur o minunata lumina. Si in mijlocul luminii s-a aratat Hristos,umplandu-i inima de bucurie, pentru ca l-a sarutat cu dumnezeiasca sarutare de trei ori, in timp ce Cuviosul la fiecare sarutare zicea plin de bucurie Amin, Amin Amin.
Atunci i-a vorbit Domnul:
" Bine, sluga buna si credincioasa , am auzit rugaciunea ta si-ti voi da din belsug tot ceea ce mi-ai cerut pentru mantuirea crestinilor. Celui ce va pomeni numele tau in rugaciunea sa , acasa sau in biserica, ii voi sta in ajutor in toate primejdiile si necazurile indeosebi in clipele cele din urma ale vietii sale. Pe cei ce ma vor slavi pentru numele tau, ii voi milui cu imbelsugare si pe cei ce ma vor chema prin tine, ii voi intarii, le v oi da putere, voi zdrobii sub picioarele lor, cu dumnezeiasca Mea putere,toata impotrivirea diavoleasca, iar cand va sosi ceasul ca si tu sa parasesti aceasta viata , eu Insumi voi veni la tine cu sfintele ostiri ceresti. Cu mainile Mele voi lua sufletul tau si te voi odihni cu pace , in sanurile lui Avraam."
Cu aceste Cuvinte Domnul l-a sfintit, inmiresmand toate simturile lui cu preacuratul si preasfantul Sau Har.(...)
Aceasta mare si minunata rugaciune m-am straduit sa o scriu cu grija precum a spus-o Cuviosul pentru ca toti pacatosii sa aiba mantuire si usurare cand li se va citi la iesirea sufletului. El insusi mi-a spus ca rugaciunile sfintilor sunt de mare ajutoir la vreme de primejdie, intristare si nevoie , daca sunt rostite cu credinta neindoita. Deoarece, sunt pline de Duhul Sfant, de cunostiinta, de pricepere si intelepciunea lui Dumnezeu.

Nota :
Fragment preluta din cartea - Sfantul Ierarh Nifon al Constantianei -

miercuri, 22 octombrie 2014

Despre iubirea de arginti !


“ Vei auzi aceasta indreptatire de la cei ce cauta sa ajunga bogati :” Cand voi ajunge bogat, voi putea face fapte bune !” Nu-i credeti, ca va amagesc si pe voi, se amagesc si pe ei insisi. Sfantul Ioan Scararul cunostea in adancime temeiurile cele mai ascunse ale sufletului omenesc, zicand : “ Inceputul iubirii de arginti pune inainte milostenia, iar sfarsitul ei este ura fata de saraci” ( Scara, Treapta a saisprezecea). De aceasta dau marturie toti iubitorii de arginti si mai bogati si mai saraci. Omul de rand zice : “ De as avea bani as face cutare si cutare fapta buna !” Sa nu-l credeti pe el. Nici el sa nu creada siesi. (…) Zice iarasi Inteleptul Ioan : “ Nu spune ca trebuie sa aduni bani pentru saraci si ca prin acest ajutor ai putea dobandi Imparatia. Adu-ti aminte ca Imparatia a fost castigata cu doi banuti.( …) Daca nu ai ce sa dai saracilor, roaga-te ca Dumnezeu sa le dea lor, iar prin aceasta ai savarsit si milostenie, inca ai dobandit si Imparatia Cerurilor.
Cand sfantul Vasile cel Nou a proorocit imparatesei,sotiei Imparatului Contantin Porfirogenetul (1), ca mai intai va aduce pe lume o fiica , iar mai pe urma un fiu, imparateasa i-a daruit mult aur. Sfantul nu l-a primit. Imparateasa l-a rugat in numele Sfintei Treimi sa ia aurul acela. Atunci Sfantul Vasile a luat doar trei galbeni si i-a dat slujnicei sale nevoiase,Teodora, zicand :” Nu avem trebuinta de prea multi spini dintr-acestia, pentru ca mult inteapa “ 
 
Nota : Fragment preluat  "Proloagele de la Ohrida" autor Sfantul Nicolae Velimirovici
Nota (1) . Constantin VII Porfirogenet Nobilul, imparat bizantin intre anii 913 si 959

marți, 14 octombrie 2014

O minune a Sfintei Parascheva !

" In vara anului 2011 am ramas o noapte la o familie din Bucuresti si printre altele sotia mea mi-a povestit urmatorul lucru minunat :
In urma cu doi ani am fost de ziua Cuvioasei Parascheva la Iasi la mostele ei si m-am inchinat. Si vreau sa spun ca fata de Cuvioasa am o evlavie deosebita. Dar anul trecut nu m-am gandit sa ma duc fiindca a trebuit sa merg la serviciu. Si aici vreau sa adaug ca femeia are o functie mai mare.
In noaptea care esra spre ziua Cuvioasei am avut un vis. Se facea ca stateam la rand cu oamenii ca sa ajung sa ma inchin la moastele Cuvioasei.
Si asa am stat toata noaptea inaintand incet pentru ca radul era foarte lung, dar cand mai aveam vreo cincizeci de metri m-am trezit.
Visul a fost foarte real si cand m-am trezit ma dureau foarte tare picioarele ca si cum as fi stat toata noaptea in picioare. I-am povestit sotului meu visul si el m-a intrebat daca am apucat sa ma ichin la Moastele Cuvioasei.
 Zicandu-i ca nu, a zis :
- Si ce mai stai, urca in tren si du-te la Iasi ca te cheama Cuvioasa ca sa te inchini la Moastele ei. Si cu serviciul ce fac ?
- Lasa ca sun eu si le spun ca a intervenit o problema si nu poti veni. M-am urcat in tren si am plecat spre Iasi.
Cand am ajuns cineva de acolo a reusit sa ma bage in fata, mai aproape de moastele Cuvioasei ca sa nu mai stau la rand pentru ca erau foarte multi oameni.
Cand persoana m-a lasat undeva la rand mai aproape de moastele Cuvioasei atunci am recunoscut locul din vis ca pana acolo ajunsesem cand m-am trezit.
Am recunoscut chiar si oamenii care stateau la rand ca erau aceiasi din vis. Deci am inaintat incet spre Moastele Cuvioasei rugandu-ma in mintea mea.
Intre timp cumparasem un teanc de iconite cu chipul Cuvioasei ca sa le ating de Sfintele Moaste si sa le impart la cunostinte la intoarcere. Cand am ajuns la racla Cuvioasei, am vazut-o pe Sfanta vie in fata ea.
 De emotie am scapat teancul cu iconite care s-au imprastiat pe racla sfintei. Picioarele imi tremurau si inceracm sa adun iconitele de pe racla sfintei in timp ce oamenii se inchinau si treceau mai departe.
Dupa cateva minute am plecat si eu launadu-mi ramas bun de la Cuvoasa Parascheva si multumindu-i pentru toate darurile."

Pentru rugaciunile Sfintei Cuvioase Parascheva, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi . Amin


Nota : Fragment preluat din cartea " Povestiri duhovnicesti " autor Monah Pimen Vlad

joi, 9 octombrie 2014

Iar Acesta este Dumnezeul nostru !


Pe atunci exista obiceiul ca un barbat sa nu iasa in viata publica inainte de varsta de 30 de ani .Hristos S-a conformat  acestui obicei. Pana la 30 de ani a ramas “ ascuns “ in satul Sau, ocupandu-se cu greaua meserie de tamplar.Cand a crescut invatase deja meseria lui Iosif.
Asadar, Iisus, asemenea celor mai multi evrei ai vremii Lui, avea o meserie practica. Facea pluguri si juguri pentru car,dupa marturia Sfantului Iustin Martirul. Exista obiceiul ca iudeii sa poarte un semn distinctiv a profesiei pe care o aveau: un croitor purta un ac in piept, un tamplar purta un betisor la ureche. Iisus , ca tamplar, purta si El un betisor la ureche. Contemporanii Lui, Il vedeau purtand betisorul la ureche, semn distinctiv al tamplarilor, impingand la rindea si dand cu ciocanul. “ Mestere tamplar !” ,Il strigau contemporanii Sai ( Marcu 6,3 ). “ Vine tamplarul !”  sau “ Bine-ai venit tamplare !” .
Tamplarul acelei epoci diferea mult de tamplarul zilelor noastre. Pe atunci , tamplarul avea si ciocanul, si rindeaua facute manual. Toate erau confectionate de el,lucru care ingreuna cu mult munca, facandu-l sa asude pentru a o indeplini. Si nu doar atat. Pe atunci casele se construiau cu plinte si lemne, ceea ce insemna ca, la construirea unei case, primul cuvant il avea tamplarul. Trebuia sa mearga in padure, sa taie lemnele – lemn de chiparos, de brad sau de cedru -, sa le rindeluiasca, sa le faca stalpi, sipci,sa lase un an-doi sa se usuce si apoi sa le transporte, impreuna cu altii, in sat.
Inchipuiti-vi-L pe Hristos, tanar de 18-20 de ani sau barbat de 25-28 de ani, strabatand dealuri si vai, taind, asudand in timp ce taia lemnele cu toporul si cu fierastraul, pentru a procura material – bustenii , pe care sa-I duca in sat. Apoi sa sape pamantul pentru a pune fundatia si structura casei.Apoi, intorcandu-Se obosit acasa, in satul Sau, iar Mama Lui pregatind cina si punandu-I sa manance, dupa care sa cada ostenit pe rogojina Sa, sa Se culce, iar dimineata sa Se intoarca iarasi la lucru.Inchipuiti-va cum lucra in atelierul Sau, discutand cu clientii, care faceau poate si glume sau negociind cu El: “ Cat ne iei ca sa ne faci o usa ?”
InchipuitI-vi-L taind drugi de lemn cu fierastraul, pentru a fece usi, ducandu-le in spate pentru a le monta in casele care se construiau ! Inchipuiti-vi-L pe Hristos tanar de 25-28 de ani carandu-si in sac uneltele – rindeaua, fierastraul,dalta,ciocanul – si mergand prin satul Sau si prin satele din imprejurimi – in Nain, in Cana - , ori pe jos, ori calare pe magar, pentru a rindelui sau a slefui si taia polite “ in sudoarea fruntii castigandu-Si painea de fiecare zi”… unii platindu-L si altii pacalindu-L, explotandu-I bunatatea. Iar Acesta este Dumnezeul nostru, Care a venit pe pamant sa ne mantuiasca!”
 
Nota : Fragment preluat din cartea " Hristos necunoscut " autor Arhim. Vasilos Bacoianis

Rudele Sale !


“ Hristos avea rude si din partea Mamei Lui, Maria, si din partea “ tatalui “ Sau , Iosif logodnicul. Din partea Mamei Sale.Tatal Mariei, Sfantul Ioachim, era bunicul lui Iisus, precum si unchiul Mariei, Iosif( din Arimteea), a devenit tot bunicul sau.
Mama Mariei, Sfanta Ana, a devenit bunica lui Hristos. “ Pe ceea ce a nascut viata, in pantece o ai purtat, Curata Maica a lui Dumnezeu, de Dumnezeu ganditoare, Sfanta Ana..” ( Tropar la adormirea Sfintei Ana ). De asemenea, Elisabeta, mama Sfantului Ioan Botezatorul, era ruda cu Mama lui Hristos( Luca 8,36 ).
Dupa traditie, erau verisoare, asa inact copii lor Sfantul Ioan Botezatorul si Hristos erau veri. Maria il avea nepot pe Sfantul Ioan, iar Elisabeta Il avea nepot pe Hristos. Sfantul Ioan era cu sase luni mai mare decat Hristos( Luca 1,36 ). Din partea lui Iosif.Iosif avusese cu sotia sa , Salomeea, sapte copii: patru baieti : Iacov, Iosie, Simon si Iuda ( Marcu 6,3 ) si trei fete : Marta, Estera si Salomeea. Cand Iosif s-a logodit cu Maria ( logodnica era considerate sotie legitima a celui logodit cu ea;”  Femeia ta “, i-a spus ingerul lui Iosif ( Matei 1,20 ), copiii lui deveneau si copiii Mariei si, implicit, fratii lui Iisus( Marcu 6,3 ). De aceea erau numiti “ fratii Sai”(1) . Iacov fratele Domnului, nu unul din cei doisprezece; Iuda Tadeul, nu Iscarioteanul unul din cei doisprezece. Iuda, rob a lui Iisus Hristos si frate a lui Iacov ( Iuda 1,1 ), scrie el insusi in epistola sa.
Prin urmare , Salomeea, fata lui Iosif, era mama fratilor Ioan si Iacov, doi din cei doisprezece apostolic.Ceea ce inseamna ca Iocov si Ioan erau nepoti ai lui Hristos. De aceea aveau si indrazneala sa-I vorbeasca cum a fost atunci cand I-au cerut sa coboare foc din cer, sa-I arda pe samariteni ( Luca 9,53 )sau cand au avut indrazneala sa-I ceara locurile mai bune in Imparatia Sa ( Marcu 10,36 )Mironositele. Fiicele lui Iosif, Marta, Estera, Salomeea si fiicele Mariei, surorile lui Iisus, impreuna cu Maria Magdalena si impreuna cu Mama lui Hristos, precum si alte femei galileence evlavioase, formau gruparea care Il slujea pe Hristos in timpul vietii Sale publice, din propriile venituri 9 din avutul lor ) ( Luca 8,3 ). Il urmau din sat in sat si din cetate in cetate (2). Acestea au avut indrazneala sa-L urmeze pan ape Golgota ( Luca 23,17; Matei 27,55). Apoi in zorii zilei de duminica, au mers la mormant pentru a unge trupul Sau cu arome si mir ( Marcu 16,1; Matei 28,1 ). Ele sunt cunoscute drept mironosite.(1). In Noul Testament , cu vantul frate inseamna si ruda, var , nepot, unchi,etc. Dovada : “ Si stateau langa crucea lui Iisus Mama Lui si sora Mamei Lui, Maria lui Cleopa, si Maria Magdalena ( Ioan 19,25 ). Prin urmare, cand evanghelistii vorbesc despre fratii lui Iisus, inteleg copiii lui Iosif sauu nepotii lui, adica verii lui Hristos.(2). Si apostolii aveau femei evlavioase care ii urmau si ii slujeau. “ Nu avem oare dreptul sa purtam cu noi o femeie sora, ca si ceilalti apostolic, ca si fratii Domnului, ca si Chefa ? – se apara Sfantul Pavel ( I Corinteni 9,5 ).
 
Nota : Fragment preluat din cartea " Hristos necunoscut " autor  Vasilios Bacoianis

Fariseii si sambata !


“ Una din cele mai grele acuzatii pe care I-o aruncau lui Hristos dusmanii Lui, pe toata perioada vietii Sale publice, a fost ca nu respecta odihna sambetei. Amintiti-va cat de mult L-au infruntat cand, in ziua sambetei, l-a vindecat pe orbul cel din nastere ( Ioan 9,1-38); cand in ziua de sambata, a vindecat-o pe femeia cea garbova( Luca 13,10 )si in alte situatii.
Desigur, Hristos, ca iudeu, respecta legea dumnezeiasca prin care sambaata era randuita ca zi nelucratoare, insa nu accepta interpretarile meschine pe care I le dadeau fariseii cei rataciti si ceilalti. Dumnezeu randuise sambata ca zi nelucratoare ( Iesirea 20,8 ) pentru ca iudeii sa aiba posibilitatea de a-L slavi pe Domnul si Dumnezeul lor, odihna cea sfanta in cinstea Domnului ( Iesirea 16,23 )- de aceea le era interzis sa munceasca in acea zi.
Era interzis printre altele, sa duca in spate greutati. Insa fariseii cei bolnavi la suflet, pentru a arata poporului ca au mare evlavie, au “ extins “ aceasta porunca, si nu numai aceasta, asa incat porunca cea folositoare de suflet ( “ Lasati lucrul vostru , sa-L slaviti pe Dumnezeu”) au facut-o ucigasa de suflet, chinuind astfel poporul lui Dumnezeu.Greutatea legal permisa era, dupa farisei, cea a unei smochine uscate. Dar si aici aveau o problema : ce se intampla daca cineva cara o smochina uscata mai mare decat cele obisnuite ? Cu siguranta, daca o cara intreaga, era o incalcare a legii. Daca o taia in doua si cara cate o jumatate, mai era oare o incalcare a legii sambetei ? Unii ziceau ca da , altii ca nu, si se certau intre ei. Mai mult: croitorul trebuia sa-si scoata cu o zi inainte acul ( semnul meseriei sale ) din haina, de la rever, caci daca ii cadea in ziua sambetei nu ii era permis sa se aplece si sa-l ridice. Poate daca ii cadeau ceva bani s-ar fi aplecat sa ii ia !
La fel de problematic era pentru farisei si daca tatal sau mama aveau voie, in zi de sambata , sa-si ridice si sa-si imbratiseze copii; si multe alte lucruri de ras, cu care chinuiau lumea.In aceasta atmosfera se gasea Hristos. Cum era cu putinta ca Hristos sa Se “ adapteze” acestei atmosfere ?! Scoala-te ia-ti patul tau si umbla ! , i-a spus paraliticului in zi de sambata ( Ioan 5,8 ). Nu i-a zis doar : Ridica-te din pat si vino maine, cand nu e zi de odihna, sa-ti iei patul, ci : Acum ridica-te, ia-ti patul si umbla ! Si indata omul s-a facut sanatos, si-a luat patul si umbla ( Ioan 5,9 ).
Inchipuiti-va reactia fariseilor cand l-au vazut pe cel care cu putin inainte era paralizat sa ridice in sambata intreg patul pe umar, in vreme ce le era interzis sa ridice pana si un cuisor ! S-au infuriate cu totul ( Ioan 5,16 ) si, in ciuda tuturor explicatiilor ulterioare ale lui Hristos ( Ioan 5,19; Marcu 3,1 ; Luca 13,15 ) nu s-au schimbat cu nimic. “ Pe arap, oricat l-ai spala, doar strici sapunul “ zice un proberb cu talc. Dar , in timp ce se osteneau pentru odihna sambetei, aceiasi, cand erau ei la ananghie, o ignorau cu buna stiinta. Dovada : Legea spunea ca, pentru a manca mielul de Pasti, nu trebuie sa vii in contact cu paganii( Numerii 9,6 ). Pilat nu era iudeu, ci pagan. In ajunul Pastelui, adica vineri, aceia trebuiau sa-L duca pe Hristos la Pilat pentru a le semna condamnarea la moarte si “ ei n-au intrat in pretoriu , ca sa nu se spurce si sa manance Pastile ( Ioan 18,28 ).L –au lasat pe Hristos la poarta, de unde L-au preluat soldatii romani. Aici deci au tinut legea, deoarece doreau sa manance Pastile. Insa in ziua imediat urmatoare, sambata, cand incepuse Pastele, au calcat in picioare, cu buna-stiinta dumnezeiasca lege ! “
Iar a doua zi, care este dupa vineri, s-au adunat arhiereii si fariseii la Pilat ( Matei 27,62) si nu s-au dus doar unul, ci au mers ,multi ! Au cerut custodie, adica paza militara, care sa pazeasca mormantul lui Hristos, ca nu cumva ucenicii Lui sa-I fure trupul sis a spuna ca a inviat ( Matei 27,63-64 ). Vedeti cum ura lor fata de Hristos i-a facut sa uite orice lucru cuvios sau sfant ? Doar intamplator se luptau pentru odihna sambetei. Pentru patimile lor se luptau, si nu pentru odihna sambetei.Astfel de oameni L-au rastignit pe Hristos si astfel de oameni continua sa-L rastigneasca “ .



Nota : Fragment preluat din cartea " Hristos necunoscut " autor Vasilios Bacoianis
                                                                                                                                                                                                                                                                                    

marți, 30 septembrie 2014

Sfantul de Aur !


“ Cat despre sfintenia vietii Sfantului Ioan Gura de Aur, literatura crestina patristica ne transmite aceasta marturie :”  Avva Atanasie ne graia de Iania, sora epsicopului Adelfie, ca spunea : Cand Ioan Gura de Aur, episcop al Contantinopolului, a fost surghiunit in Cucuson, a fost gazduit in casa noastra. Cat a stat la noi am avut mare indraznire si dragoste catre Dumnezeu. Fratele meu, episcopal Adelfie, mi-a spus : Cand a murit fericitul Ioan in surghiun, m-a cuprins o durere de nesuferit, ca acest barbat,dascalul intregii lumi, care a inveselit cu cuvintele sale Biserica lui Dumnezeu, n-a adomit intru Domnul pe scaunul sau. Si eu m-am rugat lui Dumnezeu, cu multe lacrimi, sa-mi arate in ce stare se afla el. Dupa ce m-am rugat multa vreme, intr-o zi, am cazut in extaz si am vazut un barbat frumos la chip, care m-a luat de mana dreapta si m-a dus intr-un loc frumos si slavit. Acolo mi-a aratat pe predicatorii credintei si  pe dascalii Bisericii. Eu ma uitam de jur imprejur sa vad pe care il doream, pe marele Ioan. Dupa ce mi-a aratat pe toti si mi-a spus numele fiecaruia, m-a apucat iarasi de mana si m-a scos afara. L-am urmat intristat ca n-am vazut impreuna cu parintii pe cel intru sfinti, Ioan. La iesire , cel ce statea la poarta, vazandu-ma trist, mi-a spus : - Niciunul dintre cei care vin aici nu iese intristat ! Eu i-am raspuns :- Asta mi-e durerea, ca n-am vazut cu ceilalti dascali pe preiubitul meu Ioan, episcop al Constantinopolei. Acela m-a intrebat iarasi: - Vorbesti de Ioan dascalul pocaintei ? – Da ! i-am raspuns eu. Pe el, mi-a spus acela, nu-l poate vedea om in trup, pentru ca el sta acolo unde este tronul Stapanului.” 

Nota : Fragment preluat din cartea “ Milostenia , inima virtutii “ autor Sfantul Ioan Gura de Aur

vineri, 8 august 2014

Rugaciunea lui Iisus !

"Rugaciunea inimii, deci, este pomenirea numelui lui Iisus Hristos. Pomenind numele lui Iisus, te sfintesti. (...) Le-am spus si celor din America si va spun si voua : intotdeauna cand pomenim numele lui Iisus, fug toti dracii , pentru ca demonii se cutremura cand aud numele Domnului Iisus Hristos.
Satana e de acord ca sa zici aproape orice cuvant, dar "miluieste-ma "el nu suporta sa auda niciodata.
Intr-o manastire, unde era program precis,la miezul noptii trageau clopotele pentru Miazanoptica.
Dar, de cateva ori, inainte de miezul noptii cu o ora, incepeau clopotele sa sune. Si era o galceava...Ieseau calugarii de la chili sa merga la Miazanoptica, dar biserica inchisa.
Si atunci il cetau pe clopotar :
- Mai , de ce-ai sunat mai repede ?
- Dar eu n-am sunat !
 - Nu ai tras tu clopotele !?
Si atunci , un cuvios, un frate curat su curajos, si-a zis in gand :" Lasa ca vad eu ce se intampla !" Si s-a ascuns undeva in clopotnita. A stat acolo pitit. Cu o ora inainte de miezul noptii, au inceput iarasi clopotele sa sune.
Si-a iesit fratele si a spus celui care targea clopotele : " In numele lui Dumnezeu, al lui Iisus Hristos, iti poruncesc tie, duhule necurat, sa ramai pe loc !" Si ,deodata, au incetat clopotele; era satana care incurca lucrurile....
Atunci parintele I-a zis diavolului :" Nu-ti dau voie sa pleci de aici, pana ce nu canti si tu Sfinte Dumnezeule ". Si a inceput sa cante demonul, ca satana a ramas cu vocea aceea de inger, nu a pierdut-o.
Canta satana, incat clocoteau toti muntii, asa de puternic acnta: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte ", iar apoi se opera .  "Termina cantarea !" , il indemna calugarul. Si iar incepea :"Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare , Sfinte fara de moarte".
Iar se opera. A treia oara la fel.
Pentru ca nu voia nicidecum sa zica "miluieste-ne pe noi "
Asta nu voia sa zica satana. Nu voia sa-I ceara lui Dumnezeu sa-l miluiasca.
Si, atunci, a inceput diavolul sa-l roage pe calugar : " Da-mi drumul, ca vine ziua si ma prinde aici " E o istorioara cu mare inteles."


Nota : Fragment preluat din cartea " Traiti frumos si-n bucurie " autor Inalt preasfintitul Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramuresului si Satmarului.

Luceferii stiintei !

"Invatatii lumii astazi
Tot se straduiesc mereu
Ca deplin sa dovedeasca
Ca " nu este Dumnezeu "!
 
Cu progresele stiintei
Ca si mandrul "Lucifer "
Dansii vreau sa se inalte
Astazi mai presus de cer.
 
Doua usi le sau in fata
Si raman aici mirati,
Dupa cum la poarta noua
Stau privind niste manzati.
 
Una este "usa vietii "
Care lor li s-a inchis,
Alta este cea a mortii
Care goaznic s-a deschis.
 
Cate le ajunge capul
Cauta sa nascoceasca
Ca sa fabric viata
Si pe moarte s-o opreasca !
 
Orice uneltesti atee,
Viata insa nu poti da,
Iar de rafuiala mortii
Nici de cum nu vei scapa.
 
Daca nu cunosti viata
Pe Prea Bunul Dumnezeu,
Vei cunoaste dupa moarte
Tirania "celui rau " !
 
 
  
Nota : Poezia " Luceferii stiintei " autor Sfantul Ioan Iacov Hozevitul

Hrana sufleteasca !

" Ce ar trebui sa facem ca sa punem tot foc peste foc, ca sa nu se stinga ravna pentru cele duhovnicesti ?

"E normal sa pui aceasta intrebare. Pe foc trebuie mereu sa arunci cate ceva ca sa arda in continuare. Si ravna aceasta trebuie mereu s-o intaresti.
Nu putem sa stam tot timpul de vorba cu un episcop sau cu parintele staret sau cu parintele duhovnic, insa avem langa noi sfintele carti, Sfanta Scriptura si scrierile Sfintilor Parinti. Pe aceastea sa le avem ca hrana.
Ravna trebuie sa ti-o innoiesti permanent. Eu, de exemplu, cand sunt mai suparat, cand am probleme, nu las ca sa fiu framantat si sa ma gandesc ca preotul cutare mi-o facut multe probleme sau altceva de genul acesta. Eu, pur si simplu, iau langa mine un prieten. Stau de vorba cu el. Si prietenul, daca am stat cu el, imisporeste puterea. Prietenul acesta se numeste cartea de folos sufletesc.
Cand eram aici staret, aveam langa camera unde dormeam o alta camera care avea toti peretii captusiti cu carti.Veneam seara de la slujba decis, foarte decis:"Nu mai citesc in seara asta nimic, trebuie sa ma odihniesc, sa ma culc , ca maine am treaba".
Si intam in camera aceasta unde sunt cartile, asa,ca un soldat, ca un pasa. Cand eram la jumatatea camerei, vedeam undeva o carte si-mi ziceam "Ia sa vad, mai , ia sa vad". Luam cartea si o deschideam si ma pomeneam ca s-o facut ziua si inca nu am inchis cartea. Uitasem de toate necazurile, de toate ispitele, intelegi ?
E o soutie.
Foarte mult insista Sfintii Parinti ca sa se citesca din cartile sfinte. Sunt foarte, foarte bune.
Ca nu ai in toate zilele un duhovnic la indemana, nu ai in toate zilele un episcop ca sa stai de vorba. Si, daca mergi, poate nu are timp sau nu are dispozitie sufleteasca. Atunci iti amintesti ca-l ai langa tine pe acest prieten.
Eram aici dupa Decretul din 1959. Si am ramas singur in manastire, ca toti au fost dati afara. Am ramas eu cu o babuta  care facea treaba la bucatarie. Si era o noapte pustie,grozava, era extraordinar de intuneric.
Eu eram inspaimantat. Si cum stateam intins, pe pat, am dat cu mana de Sfanta Scriptura. Eu ma obiceiul acesta, sa pun Biblia la capul patului.
Deodata s-a facut lumina, s-o imprastiat tot pustiul acela. Asa m-am bucurat, asa m-am miscat sufleteste, asa mi-a provocat o speranta si-o incredere, si-o bucurie, cand am dat cu mainile de Scriptura."



Nota : Fragment preluat din cartea "Traiti frumos si-n bucurie " autor Inaltpreasfintitul Justinian Chira, Arhiepiscopului Maramuresului si Satmarului.

Cum sa avem o legatura permanenta , vie, cu Maica Domnului, cu sfintii, cu ingerii ?

"Printr-un singur mijloc. Cand esti intr-o tara straina cum pastrezi legatura cu familia , cu copiii tai ? Cum pastreaza legatura un om cu copiii lui, cu nevasta lui, cu parintii lui ?  Prin dor .
Moare de dorul lor . Asa este ? Prin dor. Moare de dorul tarii lui, moare de dorul pruncilor lui. Este o legatura ? Este adevarata legatura ? Tot la fel trebuie sa ne pastram si sa ne cultivam dorul de Dumnezeu, dorul de Maica Domnului, dorul de sfinti.
Sa cautam sa anulam barierele care ne racesc sufleteste, care ne impetresc, prin care uitam de Dumnezeu. Daca cel care este in strainatate isi permite sa cada in uitare, daca el accepta sa uite de tata, de mama, de frate, de sora, de sotie, de copiii lui, atunci cade in toate pacatele.
Atata timp cat tine legatura cu familia, cu toti atunci dorul il arde. Nu se poate instraina de randuiala crestina, de tara lui, de familia lui,de parintii lui, de sotia lui.
Daca se uita la o femeie straina, simte ca a facut o faradelege, simte ca a patat memoria familiei lui. Numai in limba romana exista un cuvant atat de sfant si atat de clar : dorul.
Prin acest cuvant e concretizata aceasta legatura extraordinara , inefabila, intre eu si tu, intre om si Dumnezeu, intre om si familie, intre om si tara, intre om si neam, intre om si rai, intre om si viata vesnica...
Dorul de rai il duce pe om in rai. Si daca se insoara si daca merge in calugarie, ii atras puternic de dorul de rai.
Dorul acesta de puritate, dorul de a avea o legatura cu cele curate si sfinte si drepte. Legatura dreapta, nu legaturile strambe si pacatoase, ci legaturile drepte fata de un prieten, fata de tara, fata de parintii tai, fata de sotia ta.
Aceste legaturi te tin aproape de Dumnezeu ."



Nota : Fragment preluat din cartea"Traiti frumos si-n bucurie " autor Inaltpreasfintitul Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramuresului si Satmarului.

joi, 17 iulie 2014

Rugaciune pentru copii !


"O, Preabogate Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce Însuti ai fost copil oarecând, Cel ce i-ai iubit si deseori i-ai binecuvântat pe copii, milostiveste-Te si mântuieste-i pe copiii vremurilor noastre, ca pruncii nebotezati să se boteze, iar cei botezati să se întărească în credinta cea întru Tine, Cel ce esti Adevărul cel vesnic.
Ajută-i să se întărească în dragostea cea către Tine, Cel ce esti Iubirea cea negrăită! Mântuieste-i, Doamne, si pe copiii pe care părintii necredinciosi i-au stricat cu necredinta si i-au depărtat de Tine, singurul lor Mântuitor si singura mântuire! Mântuieste-i, Preablândule Doamne, si pe copiii pe care dascălii cei răi, fără de suflet si fără de Dumnezeu, i-au înstrăinat de Tine, Ziditorul lor, si i-au preschimbat în haite de câini! Mântuieste-i, Doamne, si pe acei prunci ale căror suflete curate sunt întinate de toate necurătiile de pe străzi, din teatre sau de la televizoare. Izbăveste-i de toată stricăciunea străzilor si a teatrelor si de toată necurătia!
Mântuieste-i, Atotmilostive Doamne, si pe copiii rămasi fără părinti, care au căzut în mâinile îngrijitorilor fără de omenie, ale părintilor răi, fie tată vitreg, fie maică vitregă, sau ale celor ce nu îsi împlinesc datoria de a-i creste! Poartă-le de grijă, ca nu cumva să ajungă la urechile lor cuvinte de hulă, nici să ajungă fărădelegi la ochii lor.
Fiule al lui Dumnezeu, mântuieste-i pe fiii fiilor oamenilor, pe care lumea îi târeste încoace si încolo, făcându-i iscusiti în multe învătături si deprinderi ale trupului, însă fără a-i face câtusi de putin iscusiti în legea Ta cea sfântă, în cugete bune, în milă si adevăr, în toate faptele cele bune si drepte. Ajută-i pe copiii acestui veac, Atotputernice Doamne, ca să poată creste si ajunge la plinătatea vârstei, făcându-se fii ai lui Dumnezeu si sălăsluindu-se în împărătia cerurilor, spre vesnica lor mântuire, încă si spre slava si lauda Ta. Amin."
 
 
Nota : Rugaciune a Sfantului Nicolae Velimirovici pentru toti copii .

vineri, 27 iunie 2014

Sfantul Nicolae Velimirovici povesteste ...

" Cand citesti Noul Testament vei vedea ca Hristos nu mai porunceste oamenilor sa nu ucida cu mana lor si sa nu desfraneze cu trupul lor, sa nu fure cu bratele lor si sa nu minta cu limba lor, ci patrunde mai adanc in sufletul omenesc si ii porunceste sa nu ucida nici cu gandul, sa nu desfraneze nici cu pofta, sa nu fure nici cu cugetul si sa nu minta nici prin tacere. Un om drept, care se numea Lovro, si-a parasit satul si s-a retras intr-un munte, unde traia in liniste si se lupta ca sa smulga din suflet toate poftele, in afara sa cugete doar la Dumnezeu, sa se roage si sa posteasca. Cand s-a intors in sat, toti consatenii s-au minunat de sfintenia lui, si toti il cinsteau ca pe un om drept inaintea lui Dumnezeu. In acelasi sat traia si un anume Tadeu, care, pentru ca il invidia pe Lovro, le-a spus satenilor ca putea si el sa faca la fel. Astfel, s-a urcat in munte si s-a daruit insingurarii si nevointei, dar intr-o luna s-a intors . Cand satenii l-au intrebat ce a facut o luna in munte, el a raspuns :
 - Am ucis,am furat, am spus minciuni, m-am mandrit, am desfranat, am ars case, intr-un cuvant am facut toate crimele de pe fata pamantului.
- Si cum s-a intamplat aceasta , de vreme ce ai locuit acolo singur ?
 - Am fost singur cu trupul, dar cu sufletul si cu inima m-am aflat in lume, in legatura neintrerupta cu oamenii, si ceea ce n-am putut face cu mainile, cu picioarele, cu limba si cu trupul meu,le-am savarsit cu sufletul si cu inima. "

Sfantul Nicolae Velimirovici

vineri, 20 iunie 2014

Rugaciunea Sfantului Filaret !




" Doamne , nu stiu ce sa cer de la Tine. Tu unul stii de ce am nevoie, Tu ma iubesti pe mine mai mult decat pot sa Te iubesc eu pe Tine.
Parinte, da robului Tau cele ce singur nu stie a le cere. Nu indraznesc sa cer nici cruce,nici mangaiere : numai stau inaintea Ta. Inima mea e deschisa Tie ; Tu vezi trebuintele mele pe care nu le stiu eu. Vezi si fa dupa mila Ta.
Loveste-ma si ma tamaduieste, doboara-ma si ma ridica. Ma cutremur si tac cu evlavie inaintea vointei Tale sfinte si a cailor Tale cele nepatrunse pentru mine. Ma aduc Tie jertfa, nu am alta dorinta decat numai sa fac voia Ta; invata-ma sa ma rog, singur roaga-Te in mine ! Amin"






Nota : Rugaciunea de fiecare zi a Sfantului Ierarh Filaret al Moscovei ( Sfantul Filaret al Moscovei -Viata,predici si scrisori )

marți, 3 iunie 2014

Ce inseamna a ierta ?


"...Iertați celor care vă greșesc, pentru că altfel nu veți fi iertați.
 Împărăția lui Dumnezeu este Împărăția recunoașterii reciproce, a acceptării reciproce și a dragostei, elemente care coincid cu bucuria comuniunii, dar și a promptitudinii de a ridica unul poverile celuilalt.Să iertăm, dar cum? De unde începe iertarea? Ar fi fost foarte ușor, cu adevărat minunat, dacă iertarea ar fi putut începe cu o astfel de schimbare a inimii, încât cei care ne sunt antipatici să devină iubiți, cele care ne-au durut să se ierte și să putem începe de la început, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dar așa ceva nu se poate săvârși.
Durerea trecutului o simțim, nu se poate ierta, nu putem să reîncepem ca și cum nu ar fi existat nimic mai înainte. Însă noima iertării nu este aceasta. Iertare nu înseamnă uitare, căci uitarea nu duce nicăieri. Dacă iertăm cum, pentru ce pricină, sub ce condiții, din pricina cărei neputințe, în ce punct a greșit, atunci îl lăsăm neprotejat. Cel care a făcut greșeala trebuie să fie protejat de o eventuală nouă cădere. Ceea ce a făcut, motivele și condițiile căderii sale nu trebuie să fie uitate, deoarece de acum înainte are nevoie de „vizorul” nostru, de grija noastră iubitoare, astfel încât să nu mai alunece, să nu mai păcătuiască iarăși. Exact de aici începe iertarea. Din clipa în care, recunoscând vulnerabilitatea celorlalți, așa cum o recunosc și pe a mea, nevoia lor de ocrotire, de ajutor și de milă, sunt pregătit să duc împreună cu ei povara slăbiciunii lor, vulnerabilitatea păcătoșeniei lor. Iertarea începe din clipa în care hotărăsc să-i accept pe frații mei, fără să aștept să se schimbe, să-i accept așa cum sunt, să le ușurez povara, astfel încât cândva schimbarea lor să devină posibilă.
Așadar, condiția iertării se află înlăuntrul meu: este promptitudinea mea de a-mi asuma această cruce, această povară, astfel încât ceilalți să se vindece sau, cel puțin, să se protejeze de atacul răutății. Aceasta este ceva pe care îl poate face oricine, nu este trebuință decât numai de o clipă de înțelegere, de tărie morală și de bunăvoință. Cu toții avem alături de noi oameni pe care cu greu îi suportăm, care sunt pricină de chinuire, de nefericire și mânie, însă putem anula această mânie și să depășim nefericirea, dacă ne facem îndatorirea noastră, datoria vieții noastre, lucrarea noastră, care este să ducem împreună cu ei povara; să fim cei care, răniți, ocărâți și prigoniți, să ne întoarcem către Domnul și să spunem: „Doamne, iartă-l, pentru că nu țin minte răul și vreau să mă fac și să rămân statornic cu acest om în neputința și păcătoșenia lui. Nu voi sta ca un judecător înaintea lui, iar dacă eu nu sunt destoinic pentru asta, fă-o Tu pentru mine: nu-mi socoti judecarea, nu-mi socoti osândirea, pe care cu asprime le-am pronunțat, nu-mi sprijini mânia. Stai lângă mine pentru cel care a greșit, pentru că el sau ea are nevoie de ajutor, de iertare și de vindecare, tocmai pentru această pricină”."
 
Nota : Fragment preluat din cartea "In lumina judecatii lui Dumnezeu " autor Mitropolitul Anthony Bloom de Suroj

luni, 2 iunie 2014

Gandirea majoritara de azi !

Cei care cugetă nedrept şi-au zis în sine: "Viaţa noastră este scurtă şi tristă şi omul nu poate scăpa de moarte, nici nu cunoaşte cine l-ar izbăvi de şeol. Din întâmplare am ajuns să fim cum suntem şi după viaţa aceasta vom fi ca şi cum n-am fi fost niciodată; căci fum este suflarea din nările noastre şi cugetarea o scânteie care se aprinde din mişcarea inimii noastre.
Când se va stinge, trupul nostru se va face cenuşă şi duhul se va risipi ca aerul cel uşor. Numele nostru se va uita cu vremea şi nimeni nu-şi va aduce aminte de lucrurile noastre şi viaţa noastră va trece ca urma norului şi se va risipi ca negura, pe care o alungă razele soarelui şi căldura lui o îngreuiază. Ca umbra de trecătoare este viaţa noastră şi sfârşitul ei este fără înapoiere, că s-a pecetluit şi nimeni nu mai vine înapoi. Veniţi deci şi să ne desfătăm cu bunătăţile cele de acum şi de făpturi să ne folosim cu toată căldura tinereţii. Să avem din belşug vinuri scumpe şi miresme şi să nu lăsăm să treacă florile de primăvară. Să ne încununăm cu flori de trandafir, până nu se veştejesc.
 Nimeni dintre noi să nu lipsească de la petrecerile noastre, să lăsăm pretutindeni semnele veseliei noastre, căci aceasta este partea şi menirea noastră.
Să asuprim pe cel sărac şi drept, să nu ne fie milă de văduvă, şi de cărunteţile bătrânului încărcat de ani să nu ne ruşinăm.
Puterea noastră să fie legea dreptăţii noastre, că ce este slab nu este de nici un folos. Să vânăm pe cel drept, fiindcă ne stinghereşte şi se împotriveşte isprăvilor noastre şi ne scoate vină că stricăm legea şi ne învinovăţeşte că nu umblăm cum am fost învăţaţi din copilărie.
El se face pe sine că are cunoştinţă despre Dumnezeu şi se numeşte: fiul Domnului. El este pentru noi ca o osândă a gândurilor noastre şi ne este greu chiar când ne uităm la el.
Căci viaţa lui nu seamănă cu viaţa celorlalţi şi cărările lui sunt schimbate.
Înaintea lui suntem socotiţi ca necuraţi şi de căile noastre se fereşte ca de o spurcăciune; el fericeşte sfârşitul celor drepţi şi se laudă că are pe Dumnezeu drept tată.
Deci să vedem dacă cuvintele lui sunt adevărate şi să cercetăm ce i se va întâmpla ieşind din această viaţă. Căci dacă dreptul este fiul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu îl va apăra şi-l va scoate din mâna potrivnicilor săi. Să-l încercăm cu ocări şi cu chinuri, ca să vedem cât este de răbdător şi să încercăm suferinţa lui. Să-l dăm unei morţi de ocară căci, după vorba lui, Dumnezeu va avea grijă de el".
Acestea sunt gândurile lor, dar ei se amăgesc, viclenia lor i-a orbit. Ei nu cunosc tainicele puneri la cale ale lui Dumnezeu, ei n-au nădejde în răsplata sfinţeniei şi nu cred că sufletele curate vor avea. cununa lor.
Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune şi l-a făcut după chipul fiinţei Sale.
Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume şi cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoască.”
 
 
 
Nota : Fragment preluat din Sfanta Scriptura - Cartea intelepciunii lui Solomon ( Cap.2 , 1-24 )


joi, 29 mai 2014

Ia seama sa nu te chinuiesti in iad !


"Hristos a adresat aceste cuvinte unui preot care purta ură în inima lui față de un idolatru care-i necăjea credincioșii din parohie. Episodul este relatat în biografia Sfântului Dionisie Areopagitul, episcopul Atenei (prăznuirea lui se face la 1 octombrie).
Odată, Sfântul Dionisie a ajuns în insula Creta și a locuit în casa unui preot care se numea Carpos. Acest preot se afla în dușmănie cu un păgân, care-l trăsese la idolatrie pe un creștin. Preotul se ruga la Dumnezeu ca să-i ia de pe pământ pe amândoi: și pe idolatru, și pe creștinul apostat, pentru că reprezentau o primejdie de moarte pentru turma lui. Acestui i s-a întâmplat un lucru uimitor, pe care l-a povestit el însuși vizitatorului său vestit, Sfântului Dionisie.

În timpul nopții, când se ruga, casa a fost cuprinsă de cutremur. Acoperișul s-a deschis și prin el s-a văzut toată noaptea cerul. Astfel, L-a văzut pe Hristos șezând pe tron, înconjurat de miriade de îngeri. Lumina cobora din cer până la temelia casei. Pământul se rupsese în două, dând naștere unei mari prăpăstii întunecate. Pe marginea prăpăstatei stăteau înfricoșați cei doi idolatri.
Din străfundurile acesteia șuireau șerpi, care când se încolăceau pe picioarele idolatrilor, când șuireau, când îi loveau cu cozile, ca să-i arunce în abis. Preotul a început să se întristeze văzând că idolatrii nu căzuseră, nu fuseseră încă înghițiți de genune.
Deci și-a ridicat privirea către ceruri și L-a văzut pe Hristos ridicându-Se degrabă de pe tronul Său strălucitor și coborându-Se împreună cu îngerii pe marginea prăpastiei, gata să-i salveze pe nefericiți.
După aceea S-a apropiat de preot, Și-a întins asupra lui mâna dreaptă și i-a zis: „Eu sunt gata să pătimesc și să sufăr de mii de ori pentru mântuirea tuturor oamenilor, și ție nu-ți este milă de pieirea fraților tăi?
 Și a adăugat: „Ia seama ca nu cumva, din pricina ținerii de minte a răului, să mergi în iad!”
De atunci preotul Carpos n-a mai ținut minte răul, că acești doi oameni l-au atins cu ceva, că l-au ocărât, că „l-au tălhărit”, ci a luat seama la credința lui, la ceea ce Hristos l-a înștiințat dinainte: „Ai grijă, ca nu cumva, din pricina ținerii de minte a răului, să mergi în iad!”
 Același lucru este valabil pentru fiecare dintre noi, care-i urâm pe necredincioși, pe idolatri, pe eretici, și vrem pieirea lor. să luăm aminte, ca nu cumva, din pricina ținerii de minte a răului, să mergem în iad!
Astfel, aflați că în iad nu merg doar hoții, desfrânații, înșelătorii, tălharii, apostații și ceilalți, ci merg mai ales ucigașii și cei care au în sufletul lor ură și răutate, după cuvântul Sfântului Ioan Teologul: „oricine urăște pe fratele său este ucigaș, și știți că nici un ucigaș n-are viața veșnică rămânând în el” (v. I Ioan 3, 15).




Nota : Fragment preluat din cartea " Nu te mai suport " autor Arhimndritul Vasilios Bacoianis

miercuri, 23 aprilie 2014

Intre mine si Sfantul Gheorghe ...


" Intre mine si Sfantul Gheorghe a fost o legatura foarte stransa. Cand am fost in inchisoare, il chemam mereu si in multe imprejurari m-a ajutat. De atunci si pana acum nu incetez in fiecare zi sa-i adresez o rugaciune speciala.
Sunt convins ca intre Sfant si cel care se roaga lui se stabileste o legatura stransa si ca adeseori multe din caracteristicile Sfantului, daca ai o legatura apropiata duhovniceasca cu el, se manifesta si in tine.
In cazul meu, de pilda, precum Sfantul Gheorghe a trecut prin inchisori, asa am trecut si eu, asa cum Sfantul Gheorghe a fost intarit de Dumnezeu in imprejurari grele, asa am fost si eu intarit in momentele cele mai grele cand puteam sa pier, nu numai fizic, dar puteam sa pier sufleteste.
Dar prezenta Sfantului m-a intarit, pentru ca el transmite celui care i se roaga si-i poarta numele o tarie a credintei lui si o protectie spirituala pe care Dumnezeu ne-o da noua prin el. Adresati-va Sfantului al carui nume il purtati si el va va ajuta, adresati-va lui la vreme de necaz, de boala, in imprejurari grele si in clipele de bucurie: Sfinte Ioane, ocrotitorul meu, sau Sfinte Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru mine, pacatosul! Adresati-va lui si el va asculta rugaciunea voastra! El este avocatul nostru, al celor care-i purtam numele in fata lui Dumnezeu.
El duce rugaciunea noastra inaintea lui Dumnezeu si mijloceste pentru noi. Si la sfarsitul vietii, cand mergem dincolo, alaturi de noi va sta si patronul nostru, daca l-am cinstit si ne-am rugat lui, va sta alaturi de Ingerul Pazitor, ca sa ne apere in fata acuzatiilor satanei.
 Aceasta pentru ca la Judecata particulara diavolul scoate toate pacatele noastre, pe care noi nici nu le mai amintim, le aduce la iveala, le arunca in balanta, si trebuie sa avem un avocat al apararii care sa aduca si faptele noastre cele bune.
Caci noi vom fi atat de umiliti, incat poate nici nu ne mai amintim de faptele bune, asa cum am uitat si de pacatele noastre. Dar vin Ingerul pazitor si Sfantul protector si pun in balanta toate faptele noastre bune.
Si adeseori o lacrima cantareste cat toate rautatile pe care le-am facut o viata intreaga. Asa ca va rog, aduceti-va aminte de Sfintii ale caror nume le purtati si rugati-va sa va apere, sa apere familia, neamul nostru si toata lumea."
 
 
 
Nota : Fragment preluat din cartea '"Cuvinte vii ", autor parintele Gheorghe Calciu - Dumitreasa